Proiectul „Legii privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice” între statul de drept şi statul poliţienesc

Sâmbătă, 17 septembrie 2011, la Craiova,  Asociaţia PRO DEMOCRAŢIA – Club Craiova, în parteneriat cu Fundaţia ORIZONT şi Asociaţia EUROAGORA, a organizat dezbaterea cu tema Proiectul „Legii privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice” între statul de drept şi statul poliţienesc, la care au participat reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale şi civice, ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dolj şi ai partidelor politice din comunitatea noastră.

În debutul dezbaterii, reprezentanţii Asociaţiei PRO DEMOCRAŢIA – Club Craiova au prezentat o analiză a proiectului de lege iniţiat de Ministerul Administraţiei şi Internelor, atenţionându-se asupra faptului că există numeroase prevederi în acest proiect prin care se lezează grav, până la desfiinţare, numeroase drepturi civile, cu precădere dreptul la protest sindical.

Preşedintele Asociaţiei PRO DEMOCRAŢIA, analistul politic Conf. Univ. Dr. Cristian Pîrvulescu, a reamintit faptul că în actuala criză, orice restrângere a libertăţilor cetăţeneşti realizată pentru a opri sau a îngreuna manifestarea nemulţumirii cetăţenilor faţă de măsurile economice eronate adoptate de guvernele statelor, nu va contribui la rezolvarea conflictelor sociale care s-au extins în multe dintre ţările Uniunii Europene, ci dimpotrivă, va agrava aceste conflicte.

Domnul deputat Constantin Dascălu (PDL) a afirmat că proiectul de lege iniţiat de MAI nu este agreat în interiorul Grupului PDL din Camera Deputaţilor şi că sunt foarte puţine şanse ca acest proiect să fie adoptat de Parlamentul României în forma propusă de iniţiatori.

Reprezentanţii organizaţiilor sindicale prezenţi la dezbatere au criticat în termeni duri proiectul de lege iniţiat de Ministerul Administraţiei şi Internelor, pe care l-au descris a fi „Legea interzicerii adunărilor publice”. Liderii sindicali au atras atenţia asupra unor dispoziţii din proiectul de lege aflat în dezbatere, care permit arbitrariul şi abuzurile din partea autorităţilor statului faţă de exercitarea dreptului cetăţenesc de a organiza proteste, mitinguri, demonstraţii sau orice alte manifestări sindicale. Domnul Victor Peţa, liderul BNS – Filiala Dolj a afirmat, analizând câteva articole din proiectul MAI, că cetăţenilor români li se pregăteşte de fapt, o lege care interzice acţiunile sindicale, iar liderul sindical Mihai Negru (Cartel Alfa – Filiala Dolj) a atenţionat că iniţiativele legislative anti-sindicale agravează criza democraţiei româneşti şi cresc tensiunile sociale în România.

Reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale au atenţionat că acest proiect de lege are în cuprins idei şi chiar noţiuni împrumutate din legi adoptate în România de la sfârşitul anilor ’30 ai secolului trecut, perioadă în care democraţia fusese distrusă de dictatura Regelui Carol al II-lea.

La finalul dezbaterii, reprezentanţii organizaţilor sindicale şi civice au hotărât să susţină apelul Asociaţiei PRO DEMOCRAŢIA – Club Craiova prin care sindicatelor şi organizaţiilor civice din regiunea Oltenia şi de la nivel naţional li se cere să acţioneze imediat şi unitar împotriva proiectului „Legii privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice”, iar Guvernului României i se cere imperios să renunţe la acest proiect de lege nedemocratic, cu un conţinut specific acelor epoci istorice în care societatea românească era sub controlul absolut al dictaturii.

ASOCIAŢIA PRO DEMOCRAŢIA – CLUB CRAIOVA

DEZBATERE Proiectul „Legii privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice”

Asociația PRO DEMOCRAȚIA – CLUBUL CRAIOVA, în parteneriat cu Fundaţia „ORIZONT” și Asociația EUROAGORA vă invită sâmbătă, 17 septembrie 2011, începând cu orele 12.00, la Sala Coloanelor din Craiova, str. Calea Unirii nr. 26, la dezbaterea cu tema:

Proiectul „Legii privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice” între statul de drept și statul polițienesc

Asociația PRO DEMOCRAȚIA – CLUBUL CRAIOVA

Asociația EURO- AGORA

Fundaţia „ORIZONT”

Alteța Sa Regală Principele Radu al României va fi, pentru două zile (duminică şi luni), oaspetele Craiovei

Alteța Sa Regală Principele Radu al României va fi invitatul lunii mai la Întâlnirile SpectActor, organizate de Teatrului Național Marin Sorescu. La întâlnirea care va avea loc duminică, 22 mai, ora 11, în sala Ion D. Sîrbu a teatrului, Alteța Sa va susține conferința Înţeleapta cîrmuire.
Moderator al întâlnirii va fi scriitorul Nicolae Coande, secretar literar al TNC.

Întâlnirile SpectActor reprezintă deja un eveniment cultural important în viața Craiovei începând cu 2009. Printre cei care au conferențiat la Teatrul Național Marin Sorescu se numără personalități precum Radu Beligan, Ion Caramitru, Solomon Marcus, Răzvan Theodorescu, Gabriela Adameșteanu, Varujan Vosganian, Andrei Marga.

Duminică, ora 14.00, ASR Principele Radu al României va vizita primăria Işalniţa, ocazie cu care se va întâlni cu oficialităţi locale, veterani de război şi oameni de afaceri.

Alteța Sa Regală Principele Radu al României va mai susține o prelegere – Democrație – , luni, ora 10.00, la Universitatea din Craiova, în Amfiteatrul 444 al Facultății de Drept și Științe Administrative. Evenimentul este organizat, în parteneriat, de către Universitatea din Craiova şi Asociaţia Euro-Agora.

Tot luni (23 mai a.c.), ora 12.00, ASR Principele Radu al României va vizita Şcoala nr 21 “Gheorghe Ţiţeica” din Craiova, unitate de învăţământ în cadrul căreia se va întâlni cu elevi şi cadre didactice din municipiu.

Reprezentanţii mass-media sunt invitaţi să participe la aceste evenimente.

Agenda de evenimente este sprijinită de către Asociaţia Euro-Agora Craiova.

COMUNICAT – Îndepărtarea panourilor pro-homosexualitate din Craiova, o dovadă de responsabilitate

Asociaţia EUROAGORA îşi exprimă satisfacţia că autorităţile locale - în special Primăria Craiova – au dat curs apelului lansat ieri dimineaţă prin care se solicita înlăturarea panourilor pro-homosexualitate amplasate în diferite locaţii din Craiova, prin care se comunitatea homosexualilor din România lansa diferite mesaje propagandistice fără să respecte faptul ne aflăm în Săptămâna Patimilor premergătoare Sfintelor Paşti. A fost un act prin care se lezau sentimentele religioase ale majorităţii cetăţenilor oraşului nostru.

Asociaţia EUROAGORA îşi exprimă speranţa că autorităţile locale vor medita cu mai multă atenţie pe viitor, atunci când vor fi chemate să decidă asupra unor chestiuni atât de delicate precum libertatea de conştiinţă şi respectul pentru valorile morale tradiţionale ale poporului român.

Asociaţia EUROAGORA mulţumeşte reprezentanţilor Arhiepiscopiei Craiovei şi Mitropoliei Oltenia pentru că s-au alăturat Apelului şi au făcut demersuri pe lângă autorităţile locale pentru rezolvarea acestei situaţii.

Asociaţia EUROAGORA îşi reafirmă respectul faţă de principiile toleranţei, nediscriminării şi libertăţii de conştiinţă, insistând ca aceste principii să fie aplicate tuturor cetăţenilor Statului Român, indiferent că aceştia se constituie într-o minoritate sau majoritate religioasă, naţională sau orice altă natură.

Director Executiv

Mihai Firică

APEL CĂTRE AUTORITĂŢILE PUBLICE ALE MUNICIPIULUI CRAIOVA

APEL CĂTRE AUTORITĂŢILE PUBLICE

ALE MUNICIPIULUI CRAIOVA

Asociaţia EUROAGORA adresează autorităţilor publice din municipiul Craiova, în special  Primăriei Municipiului Craiova, apelul de a înlătura panourile amplasate în diferite zone ale oraşului prin care se face propagandă homosexualităţii.

Prezenţa acestor panouri reprezintă un grav atentat la exercitarea credinţei creştine, practicată de majoritatea cetăţenilor Statului Român şi a cetăţenilor municipiului Craiova. Promovarea publică a păcatului homosexualităţii, prin utilizarea imaginii unui copil nou-născut, în perioada Săptămânii Patimilor Mântuitorului Iisus Hristos reprezintă o jignire gravă a sentimentelor religioase ale creştinilor şi o încălcare a prevederilor constituţionale naţionale.

Considerăm că amplasarea panourilor cu mesaje pro-homosexuale încalcă următoarele norme din Constituţia României:

„Art. 29 (2) Libertatea conştiinţei (…) trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.” Comunitatea homosexualilor din România manifestă lipsă de respect faţă de credinţa creştină, care consideră homosexualitatea un grav păcat şi faţă de faptul că creştinii se află acum în Săptămâna Patimilor, perioadă de post şi rugăciune premergătoare Sfintelor Paşti.

„Art. 30 Sunt interzise de lege (…) manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.” Majoritatea cetăţenilor României au precizat, la recensământul din 2001, că sunt membri ai Bisericii Creştine. Această realitate are ca rezultat logic faptul că bunele moravuri din societatea românească sunt generate nu numai de normele legale în vigoare, ci şi de perceptele creştine, de tradiţiile poporului român creştin care condamnă homosexualitatea ca manifestare obscenă, nenaturală şi ca păcat. Panourile amplasate în perimetrul Craiovei care conţin un mesaj pro-homosexualitate atentează deci la bunele moravuri.

Creştinii se roagă lui Dumnezeu pentru vindecarea semenilor noştri homosexuali căzuţi sub greaua povară a acestei patimi, dar nu pot accepta proclamarea unui păcat ca virtute, a unei stări de anormalitate, ca normalitate socială.

Constituţia garantează cetăţenilor români creştini, majoritari în Statul Român, dreptul de a practica şi de a le fi respectată propria religie, iar în calitate lor de plătitori de taxe şi impozite către bugetul naţional şi local cetăţenii români au dreptul ca autorităţile să le ocrotească comunitatea faţă de manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

În concluzie, solicităm autorităţilor locale, cu precădere Primăriei Craiova, să dispună înlăturarea de urgenţă a panourilor de propagandă homosexuală. În caz contrar, vom da curs solicitărilor venite către organizaţia noastră din partea unui mare număr de locuitori ai Craiovei, de a organiza o manifestaţie de protest.

ASOCIAŢIA EUROAGORA

Coordonator Programe

Pr. MARCEL Răduţ Selişte

Tel. 0766.550.729

Comunicat – Guvernul României a hotărât să ignore opinia cetăţenilor şi a societăţii civile oltene

Asociaţia EURO-AGORA a lansat în luna februarie a acestui an Campanie de strângere de semnături „SALVAŢI CENTRUL DE CARDIOLOGIE CRAIOVA!” în cadrul căreia un număr de peste 20.000 de cetăţeni au semnat împotriva desfinţării Centrului. Campania s-a dovedit a fi în cea mai importantă acţiune civică organizată în regiunea Oltenia, în ultimii 15 ani, prin numărul de cetăţeni şi de organizaţii neguvernamentale care au acceptat să susţină iniţiativa Asociaţiei EUROAGORA.

Guvernul României a hotărât să ignore opinia cetăţenilor şi a societăţii civile oltene, desfiinţând Centrul de Cardiologie Craiova, prin neinspirata comasare în structura Spitalului Clinic de Urgenţă nr. 1 din Craiova. Asociaţia EURO-AGORA consideră că prin această hotărâre, Guvernul României dovedeşte lipsă de respect faţă de voinţa cetăţenilor şi de normele minimale de comunicare şi consultare specifice unei societăţi democratice.

Asociaţa EURO-AGORA va rămâne fidelă angajamentului civic al membrilor săi şi al tuturor celor care au susţinut Campania „SALVAŢI CENTRUL DE CARDIOLOGIE CRAIOVA!”. Vom dezvolta în continuare programe şi vom lansa acţiuni civice menite a determina clasa politică românească, administraţia centrală şi locală să respecte interesul cetăţenilor.

 Asociaţa EURO-AGORA

Mihai Firică, director-executiv

Primele 12.729 de semnături în favoarea menţinerii Centrului de Cardiologie Craiova au fost depuse la Guvern şi Preşedinţia României

Campania iniţiată de Asociaţia Euro-Agora în sprijinul Centrului de Cardiologie Craiova este un succes, aşa cum arată prima sa etapă.

Ieri, 2 martie 2011, la sediul Ministerului Sănătăţii a fost depus Apelul “Salvaţi Centrul de Cardiologie Craiova!” împreună cu semnăturile a 12.729 de susţinători.

Acelaşi Apel a fost trimis la Guvern şi Preşedinţia României.

Prin depunerea Apelului nostru însoţit de semnăturile susţinătorilor nu înseamnă că acţiunea s-a încheiat. Dimpotrivă, strângerea de semnături va continua, acestea urmând a fi depuse şi pe mai departe la instituţiile amintite mai sus, pe măsură ce vor fi colectate de la voluntarii noştri.

Vom încheia acţiunea doar când Ministerul Sănătăţii va anunţa că renunţă la Proiectul de Hotărâre privind desfiinţarea Centrului de Cardiologie Craiova.

Adresăm mulţumiri tuturor celor care au semnat pentru salvarea Centrului de Cardiologie Craiova!

Astăzi, 03.03.2011, la sediul CCC, a fost susţinută o conferinţă de presă prin care s-au făcut publice rezultatele primei etape. Continuăm!

Mihai Firică, director executiv Euro-Agora Craiova

Sindicatului Administraţiei Publice „Forţa Legii” s-a alăturat campaniei de strângere de semnături pentru salvarea Centrului de Cardiologie Craiova

Salutăm decizia Sindicatului Administraţiei Publice „Forta Legii” de a se alătura, în mod oficial, campaniei de strângere de semnături pentru salvarea Centrului de Cardiologie Craiova. Tabelele cu semnături se pot depune acum şi la sediul Sindicatului Administraţiei Publice „Forta Legii”, precum şi la punctele de colectare anunţate anterior.

http://www.fortalegii.ro/comunicat.php?id=280

Le mulţumim tuturor voluntarilor care, în această perioadă, fac un efort deosebit pentru a colecta cât mai multe semnături. Totodată, le mulţumim liderilor de sindicat din Dolj care au răspuns afirmativ demersurilor Asociaţiei Euro-Agora.

Mihai FIRICĂ

director-executiv Euro-Agora

Campanie de strângere de semnături SALVAŢI CENTRUL DE CARDIOLOGIE CRAIOVA!

Campanie de strângere de semnături SALVAŢI CENTRUL DE CARDIOLOGIE CRAIOVA!

A P E L

Domnule Preşedinte Traian Băsescu,

Domnule Prim-Ministru Emil Boc,

Domnule Ministru al Sănătăţii Cseke Attila,

Domnilor Deputaţi şi Senatori,

Vă solicităm prin prezentul apel să realizaţi demersurile necesare, în conformitate cu atribuţiile funcţiei pe care o deţineţi în stat şi în temeiul legislaţiei României şi a Uniunii Europene privind drepturile bolnavilor, pentru a opri procesul de desfiinţare a Centrului de Cardiologie Craiova declanşat de Guvernul României, prin proiectul de hotărâre de guvern iniţiat de Ministerul Sănătăţii.

Centrul de Cardiologie Craiova, unitate cu pesonalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii, a fost înfiinţat în anul 2000 şi are în componenţă o secţie de cardiologie cu 90 paturi – compartiment de terapie intensivă coronariană, compartiment de cardiologie intervenţională, cu laborator de cateterism cardiac, angiografie şi posibilităţi de electrofiziologie invazivă, compartiment cardiologie pediatrică 10 paturi – un ambulatoriu integrat – cu cabinet de consultaţii, profilaxie primară, profilaxie secundară şi recuperatorie – un laborator de analize medicale şi o farmacie.

Centrul de Cardiologie Craiova funcţionează cu respectarea normelor naţionale şi europene în domeniu, deţine personal medical de înaltă calificare, precum şi dotările tehnice necesare pentru a oferi cele mai bune condiţii de îngrijire şi tratament pacienţilor.

Activitatea Centrului de Cardiologie Craiova s-a dovedit a fi în conformitate cu standardele de eficienţă atât medicală, cât şi financiară. În anul 2009, în baza unui contract de finanţare încheiat cu CAS Dolj pentru tratarea a 3.620 de cazuri, Centrul de Cardiologie Craiova a îngrijit 4.316 pacienţi, iar în anul 2010, în baza unui contract de finanţare încheiat cu CAS Dolj pentru tratarea a 3.004 cazuri, au fost îngrijiţi 3.609 pacienţi, respectându-se toţi indicatorii prevăzuţi de normele în vigoare.

Centrul de Cardiologie Craiova oferă asistenţă medicală de cardiologie pentru mii de bolnavi din cele cinci judeţe ale Olteniei, cât şi pentru cazuri grave din alte zone ale ţării.

Considerăm că iniţiativa Ministerului Sănătăţii de desfiinţare a Centrului de Cardiologie Craiova este absurdă, ilogică, nefundamentată medical sau financiar şi de un grav impact asupra comunităţii bolnavilor cardiaci din regiunea Oltenia.

SALVAŢI CENTRUL DE CARDIOLOGIE CRAIOVA!

Asociaţia Euro Agora

Grupul de susţinători ai Centrului de Cardiologie Craiova

Apelul Euro Agora

Memoriu DDI

Tabel semnaturi

FOARTE IMPORTANT: Tabelele cu semnături strânse de voluntari se pot depune la sediul Oltenia 3TV Craiova (str. M. Kogălniceanu, nr. 3) sau la Centrul de Cardiologie Craiova (Spitalul de Urgenţă nr. 1).

În curând, vom anunţa şi alte locaţii unde se vor putea depune tabelele cu semnături. Multiplică acest APEL

Ne puteţi contacta la adresa de email euroagora@yahoo.com

Mihai FIRICĂ

director-executiv Euro-Agora

Dezbatere publică: “Desfiinţăm sau păstrăm Centrul de Cardiologie Craiova?”

Asociaţia Euro-Agora vă invită să participaţi la o dezbatere cu tema “Desfiinţăm sau păstrăm Centrul de Cardiologie Craiova?”

Evenimentul va avea loc miercuri 16.02.2011, ora 13.00, în “Sala Coloanelor” din Craiova, str. Calea Unirii nr 26. Dezbaterea va fi onorată de prezenţa prof. univ. dr. Dan Dominic Ionescu.

Intrarea este liberă pentru toţi cei interesaţi.

Iniţiatorii evenimentului intenţionează să lanseze o campanie de strângere de semnături pentru salvarea Centrului de Cardiologie Craiova.  În curând, pe acest site va fi disponibil un formular pentru semnături, urmând a  fi indicate pesoane şi puncte de colectare a tabelelor. Cei care doresc să susţină această campanie sunt rugaţi să ne contacteze prin email la adresa euroagora@yahoo.com

Mihai Firică,

director executiv Euro-Agora 

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.