CLUBUL MONARHIST

Clubul Monarhist – promovam revenirea la valorile traditionale romanesti si cunoasterea istoriei nationale.

REGULAMENT DE FUNCŢIONARE

Art.1

Clubul Monarhist din Craiova funcţionează în cadrul Asociaţiei EUROAGORA, cu respectarea Statutului Asociaţiei şi a prezentului Regulament.

Art.2

Scopul înfinţării şi funcţionării CMC este susţinerea Monarhiei Constituţionale, a Casei Regale a României şi a Familiei Regale a României.

Art.3

CMC promovează prin activităţile sale Principiile de Viaţă şi Valorile Morale ale Monarhiei Constituţionale, Casei Regale a României şi ale Familiei Regale a României, în armonie cu normele de funcţionare ale Casei Regale a României, cu prevederile Statutul Asociaţiei EUROAGORA şi cu dispoziţiile prezentului Regulament.

Art.4

Calitatea de membru al CMC se dobândeşte conform cu prevederile Statutului Asociaţiei EUROAGORA.

Art.5

Conducerea CMC este asigurată de Consiliul de Onoare format din membri Asociaţiei EUROAGORA care au fost onoraţi de Casa Regală a României cu distincţii, ordine, decoraţii şi alte titluri de onoare pentru activitate loială în slujirea Monarhiei Constituţionale şi a Casei Regale a României.

Art.6

Consiliul de Onoare al CMC primeşte din partea conducerii Asociaţiei EUROAGORA, la început de an sau la solicitare, mandat pentru exercitarea coordonării activităţii CMC. Mandatul este anulat de către conducerea Asociaţiei EUROAGORA în condiţiile nerespectării prevederilor Statutului Asociaţiei, dispoziţiilor prezentului Regulament şi/sau legii.

Art.7

Consiliul de Onoare al CMC adoptă Hotărâri cu privire la activitatea curentă a CMC, prin vot cu majoritate simplă din numărul membrilor prezenţi la şedinţă. Consiliul de Onoare al CMC se întruneşte lunar, în şedinţă de lucru. Consiliul de Onoare al CMC este coordonat de seniorul de vârstă sau de un al membru al CO al CMC desemnat prin vot.

Art.8

Calitatea de membru al CMC se obţine în urma validării cererii de înscriere de către Consiliul de Onoare al CMC, prin vot PENTRU, la vedere şi în unanimitate. Calitatea de membru al Asociaţiei EUROAGORA nu conferă implicit calitatea de membru al CMC. Membri CMC semnează o declaraţie de onoare de înscriere în cadrul CMC, document în conţinutul căruia se exprimă loialitatea faţă de Principiile de Viaţă şi Valorile Morale ale Monarhiei Constituţionale şi ale Casei Regale a României. Membri CMC formează grupul de consultare internă al CMC şi se întrunesc în şedinţă de lucru trimestrială. Calitatea de membru al CMC şi implicit de membru al Asociaţiei EUROAGORA se pierde conform cu prevederile Statutului Asociaţiei EUROAGORA.

Art.9

Sursele de finanţare a activităţilor CMC sunt asigurate din cotizaţiile membrilor CMC, din fondurile alocate de Asociaţia EUROAGORA pentru CMC, din sponsorizări şi din alte surse prevăzute de lege.

Art.10

CMC organizează lunar, ca activitate principală şi permanentă, „Serata Regală Craioveană” – activitate culturală şi filantropică de promovare în comunitate a Principiilor de Viaţă şi Valorilor Morale ale Monarhiei Constituţionale, Casei Regale a României şi ale Familiei Regale a României.

Art.11

Deviza CMC este NIHIL SINE DEO.

Art.12

Prezentul Regulament al CMC a fost aprobat de Consiliul de Coordonare al Asociaţiei EUROAGORA la data de 10.05.2012.

Director Asociaţia EUROAGORA (ss)

_____________________________

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: