Bustul Regelui Mihai I, dezvelit în Craiova

Regele Mihai I va vechea, simbolic, de ieri 24 noiembrie 2014, asupra Craiovei și prin prezența unui bust în care înfățișat tânăr, așa cum era pe vremea când a semnat legile prin care instituții fundamentale din Cetatea Băniei au fost fondate. Universitatea din Craiova și Filarmonica Oltenia poartă pe actele de naștere semnătura Regelui. La ceremonia de dezvelire MS Regele a fost reprezentat de Alteța Sa Regală Principele Radu al României care a rostit un discurs emoționant și a transmis mesajul Suveranului. Pe o vreme friguroasă, numeroși craioveni au ținut să participe la ceremonia la care reprezentantul Casei Regale a fost însoțit de primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, coordonatorul Clubului Monarhist din Craiova, Mihai Firică, prefectul Doljului, Sorin Răducan. Sculptura a fost realizată de Marcel Voinea, președintele UAP Dolj și a fost ridicată prin subscripție publică și prin fondurile Asociației Craiova Capitală Culturală Europeană 2021. Bustul de la Craiova este singurul ridicat în România care îl înfățișează tânăr pe Regele Mihai.

statuie regele mihai craiova radu

“Sunt nespus de bucuros că aveți atât de multe edificii cărora le sărbătoriți o vârstă respectabilă, instituții fondate acum un secol, care fac astăzi mândria locului, alături de extraordinara zestre arhitectonică și de toată tradiția economică pe care o aveți. Având două ctitorii regale, Filarmonica Oltenia și Universitatea din Craiova, pe lângă altele câteva ce nu au fost menționate aici, nu e decât firesc ca membrii familiei noastre să fie prezenți aici când le onorați memoria.

Având atât de multe lucruri de care să ne aducem aminte în istoria Craiovei din punct de vedere educativ, cultural, economic, arhitectonic, politic, diplomatic, sunt multe argumente care vă dau dreptul să sperați la calitatea de Capitală Culturală Europeană, iar faptul că le și onorați așa cum se cuvine la o distanță atât de mare de la momentul fondării lor, adică aproape trei sferturi de secol, aceasta nu vă face decât cinste.

Vă transmit tuturor bucuria și mulțumirea Majestății Sale Regelui că de aici încolo va veghea simbolic asupra urbei așa cum cu sufletul a făcut-o întotdeauna, de la momentul fondării acestor edificii și până astăzi”, a afirmat Principele Radu.

Majestatea Sa Regele Mihai I al României este, din anul 2013, Cetăţean de Onoare al Municipiului Craiova, „în semn de recunoştinţă pentru complexa sa personalitate, pentru eforturile întreprinse de-a lungul istoriei pentru a menţine România liberă, pentru loialitatea pe care a arătat-o poporului român, pentru propriul sacrificiu, pentru toate activităţile şi proiectele sale care au promovat imaginea pozitivă a ţării noastre şi îndeosebi pentru contribuţia adusă la dezvoltarea oraşului”.

Principele Radu al României a participat, luni după-amiază, la Colegiul Carol I din Craiova la Simpozionul Moștenirea Regelui Carol I — România modernă, unde a și susținut o prelegere pe această temă, iar la Opera Română a lansat cărțile regale “Eticheta Regală”, “Crăciunul Regal” și “Calendarul Regal”.

De la ora 19,00, ASR Principele Radu a participat la Concertul Liceului de Artă Marin Sorescu din Craiova pe care îl susține la Filarmonica Oltenia din Craiova în cadrul Festivalului Internațional Craiova Muzicală, eveniment aflat sub Înaltul Patronaj al MS Regelui.

Anunțuri

Evenimente în Craiova pentru celebrarea Zilei de 10 Mai

Imagine

Clubul Monarhist Craiova, secțiune a Asociației Euro-Agora, vă invită să participați la evenimentele organizate în Craiova pentru celebrarea Zilei de 10 Mai – Ziua Independenței și Ziua Regalității – considerată de către noi drept Ziua Națională a României. Luând act de programul oficial al Casei Regale a României dedicat Zilei de 10 Mai, majoritatea desfășurate în București, am considerat că evenimentele din Băniei să se desfășoare după un program care să nu-i priveze pe susținătorii monarhiei de a lua parte la cât mai multe manifestări.

1O MAI 2014, ORA 09.30 – depunere de coroane aniversare și flori la statuia Regelui Carol I din Craiova

10 MAI 2014, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” Craiova – Expoziție de Carte Regală

16 MAI 2014, ORA 11.00 – Liceul Teoretic Tudor Arghezi Craiova – Conferința CALEA REGALĂ

16 MAI 2014, ORA 19.00 – Filarmonica Oltenia / Concert dedicat Zilei Regalității – 10 concerte Beethoven

La toate aceste evenimente sunt invitați să participe toți susținătorii monarhiei și colaboratorii asociației. Intrarea la evenimente este liberă, cu excepția concertului de la Filarmonica Oltenia, la care se va participa pe bază de invitație sau bilet.

TRAIASCĂ REGELE!

Mihai Firică, coordonator al Clubului Monarhist Craiova

ASR Principele Radu, întâlnire pentru promovarea lecturii cu școlile din Craiova

Curtea Veche Publishing continuă promovarea lecturii în rândul copiilor. Proiectul “Cărțile copilăriei”, ce cuprinde în anul școlar 2013/2014 o serie de întâlniri ale ASR Principelui Radu al României cu elevi și părinți în școli din toată țara, sosește și în Craiova. La evenimentul ce va avea loc vineri, 15 noiembrie 2013, începând cu ora 13.00, la Teatrul pentru copii și tineret “Colibri” (Calea București, nr. 56, Craiova), sunt invitați elevi, părinți, profesori din toate școlile din oraș. Intrarea este liberă.

afis_Clasicii repovestiti_Craiova

În cadrul acestor evenimente, ASR Principele Radu al României va vorbi despre importanța cititului și va prezenta programul de lectură alternativ propus de Curtea Veche Publishing prin colecția “Cărțile copilăriei”, o serie de repovestiri pe înțelesul copiilor ale marilor opere literare.

România este, în acest moment, la coada clasamentului în Uniunea Europeană privind numărul de cărţi citite pe cap de locuitor. Peste jumătate din cetăţeni (53.3%) au dificultăţi de înţelegere a ceea ce citesc, situându-se pe ultimul loc din Europa la acest capitol (cf. Comisiei Europene). Deși peste 50% dintre absolvenţii de studii liceale nu promovează examenul de bacalaureat, România este printre puţinele ţări din Uniunea Europeană care nu oferă elevilor programe de lectură adaptate nivelului lor de înţelegere. Piața de carte din România este una dintre cele mai mici din Europa, suma medie anuală cheltuită de un român pe cărți fiind de 5 euro.

Numărul cititorilor de carte a scăzut îngrijorător în România ultimelor două decenii. Tot mai puține volume ajung în mâinile copiilor și adolescenților, tot mai puține titluri se așază în biblioteca de familie a contemporanilor noștri. (…) Familia Regală a României de astăzi crede că ignorarea cuvântului tipărit între copertele cărții este o vulnerabilitate a națiunii și a patriei.Părinți, aduceți cartea aproape de copiii voștri! Așa cum au nevoie de iubire, de soare și de familie, cei mai mici români au nevoie de cărți, pentru a se întregi, ca oameni.”(ASR Principele Radu al României)

Despre proiectul “Cărțile copilăriei

Proiectul a început în 2012, prin lansarea colecției “Cărțile copilăriei”, o serie de repovestiri ale marilor opere literare, prezentate într-o formă atractivă şi adaptate nivelului de înţelegere al copiilor cu vârste între 8 şi 14 ani. Fiecare dintre volume apare împreună cu un mesaj către părinți semnat de ASR Principele Radu. Încurajându-i pe cei mici să ia contact de la vârste fragede cu versiunile simplificate ale marilor opere literare, părinţii le pot deschide copiilor apetitul pentru lectură, un apetit ce va putea fi dezvoltat cu uşurinţă la vârste mai mari. Printre titlurile publicate până în acest moment se numără: “Peter Pan”, “Aventurile lui Sherlock Holmes”, “Marile speranţe”, “Black Beauty”, “Cocoşatul de la Notre-Dame”.

În prima parte a anului 2013, Curtea Veche Publishing a organizat o serie de ateliere de lectură pentru copii, numite “Clasicii repovestiți”, ce s-au desfășurat timp de patru luni în șapte orașe, atingând peste 650 de copii.

În această toamnă, proiectul “Cărțile copilăriei” continuă prin campania “Cărțile copilăriei în fiecare școală” și campania de donație de carte “Cărțile copilăriei în fiecare casă”, ce au ca suport platforma online http://www.curteaveche.ro/cartilecopilariei/.

“Trei poduri peste lume” de ASR Principele Radu al României, lansare în Craiova

Curtea Veche Publishing vă invită vineri, 15 noiembrie 2013, la o lansare a volumului ,,Trei poduri peste lume” de ASR Principele Radu al României. Evenimentul are loc începând cu ora 18.00 în Sala „Filip Lazăr” a Filarmonicii Oltenia Craiova (Calea Unirii, nr. 16, Craiova), în prezenţa Alteţei Sale Regale Principelui Radu. Intrarea este liberă.

Evenimentul de pe 15 noiembrie face parte dintr-o serie de lansări din țară și urmează celor ce au avut loc în Alba Iulia, Buzău, București, Arad, Timișoara, Iași, Cluj-Napoca și din nou București.

Trei poduri peste lume. Consemnări între anii 1982 şi 2003” a Principelui Radu al României este un jurnal „pe sărite“ în care aventura spirituală a actorului care duce texte româneşti şi străine pe meridianele (şi scenele) lumii se împleteşte cu destinul omului de stat, devenit membru al Casei Regale a României. Misiunea sa, aceea de a purta numele şi spiritualitatea românească în lume, de a fi mesager al ţării pentru reintegrarea ei în familia căreia de drept îi aparţine, lumea democratică, devine un sens şi o datorie umană, pe care o îndeplineşte cu devotament alături de întreaga Familie Regală a României.

Cele trei poduri din titlul cărții fac referire la trei treceri diferite, simultane și fundamentale în viața Alteței Sale Regale: trecerea de la un mileniu la altul, trecerea de la România comunistă la lumea liberă, trecerea de la condiția de actor la cea de principe regal.

<<Este o lucrare apăsat subiectivă, dar prezintă o poveste de viață destul de neobișnuită. Mă simt obligat față de societate să vorbesc despre aceste lucruri. Sfertul de secol despre care cartea vorbește mi-a oferit o sumedenie de ocazii de a fi mândru de familia și de țara mea, precum și de timpul meu. (…) Aducerea între paginile cărții a acestor gânduri este și un fel de a mulțumi pentru tot ceea ce am primit. Un personaj de film spunea, acum vreo douăzeci de ani: “Ceea ce primești la naștere este un dar de la Dumnezeu. Ceea ce faci cu ceea ce primești este darul tău către Dumnezeu”. >> (ASR Principele Radu al României în Introducerea volumului apărut la Curtea Veche Publishing)PRINCIPELE RADU - BETSY MYERS

“Principele Radu ilustrează în chip strălucit idealul permanent al Familiei Regale: a servi România.”

(Frédéric Mitterrand)

Volumul este disponibil pe www.curteaveche.ro și în librăriile din țară la prețul de 35 lei.

Conferințele Euro-Agora: ROMÂNIA și tineretul ei, încotro?

Asociația Euro-Agora vă invită să participați la la conferința „ROMÂNIA și tineretul ei, încotro?” prezentată de ing. Gheorghe Duduială. Evenimentul va avea loc miercuri 25.09.2013, ora 16.00, la Casa Studenților din Craiova.

Image

Un bust al Majestății Sale Regele Mihai în Craiova – Scrisoare deschisă adresată primarului Municipiului Craiova

Stimată Doamnă Primar Lia Olguța Vasilescu,

Reprezentanții Asociației Euro-Agora și ai Clubului Monarhist Craiova vă adresează rugămintea de a iniția acțiunea de realizare și consacrare, într-un spațiu public din Municipiul Craiova, a unui bust al Majestății Sale Regele Mihai I al României.

Regele-Mihai-I-al-Romaniei

Vă adresăm această rugăminte având în vedere atât înalta apreciere pe care Dumneavoastră, în calitate de Primar al Craiovei, alături de membri Consiliului Local Craiova, ați manifestat-o față de Majestatea Sa Regele, prin acordarea Titlului de Cetățean de Onoare, cât și moștenirea de necontestat pe care Majestatea Sa Regele și Familia Regală a României au lăsat-o orașului nostru, prin înființarea unor importante instituții de educație și cultură, precum Universitatea din Craiova sau Filarmonica Oltenia.

Considerăm că prin implicarea Dumneavoastră și a Consiliului Local Craiova, cu sprijinul unor fonduri atrase din bugetul local, dar și printr-o subscripție publică organizată de Primăria Craiova, vom reuși împreună să dăruim viitorimii acest simbol de aducere aminte și recunoștiință prin amplasarea unui bust al Majestății Sale Regele Mihai I al României într-un loc public care să fie astfel transformat în agoră și spațiu sacru al istoriei Cetății Băniei.

Suntem convinși că această inițiativă va fi împărtășită și susținută de societatea civilă craioveană, precum și de către reprezentanții instituțiilor publice din Craiova.

Cu aleasă considerație,

Mihai Firică

director-executiv Asociația EURO-AGORA

“Ana. Portretul Reginei” de ASR Principele Radu – lansare la Biblioteca Județeană „Aman” din Craiova, vineri 15 martie 2013, ora 17.00

Curtea Veche Publishing lansează în Craiova vineri, 15 martie, începând cu ora 17.00, volumul bilingv româno-englez “Ana. Portretul Reginei/ Portrait of the Queen”, semnat de ASR Principele Radu al României. Lansarea va avea loc la Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman” (Str. M. Kogălniceanu, nr. 9). Alături de Alteţa Sa Regală Principele Radu al României, va lua cuvântul prof. dr. Sorin Damean, iar oficiile de gazdă vor fi făcute de Lucian Dindirică, Director al Bibliotecii Judeţene.

Afis_Ana.Portetul Reginei_Craiova

Majestatea Sa Regina Ana a României împlineşte anul acesta nouăzeci de ani, devenind astfel cea mai longevivă consoartă de voievod sau rege din istoria României, iar volumul de faţă este un dar pentru soţia Majestăţii Sale Regelui Mihai I, figură emblematică a istoriei naţionale contemporane.

Cartea este un album cu fotografii de familie înfăţişând-o pe Regină. Aşa cum editura Curtea Veche şi-a obişnuit cititorii prin colecţia “Casa Regală”, informaţiile ce însoţesc fotografiile sunt foarte personale: nici literatură, nici istorie, textul ce însoţeşte fotografiile Reginei, din copilărie şi până astăzi, sunt însemnări de familie ce scot la iveală frumuseţea şi farmecul, spontaneitatea şi eleganţa, dar şi firea energică a Majestăţii Sale, toate sfidând parcă destinul ce nu a ferit-o de suferinţă.

În cele 177 de pagini, veţi putea citi despre copilăria şi adolescenţa Reginei, viaţa de familie, devotamentul faţă de Ţară.

„Regina Ana este soldatul Regelui, cel mai devotat, cel mai simplu, cel mai puţin pretenţios. Este omul pe care Regele l-ar găsi, la întoarcere, aşteptând în acelaşi loc şi o sută de ani, dacă e nevoie. Serviciul ei faţă de Rege este necondiţionat. Regina este nerăbdătoare, uneori subiectivă, alteori îşi pierde cumpătul, are un ascuţit spirit critic de care nu scapă nimeni, dar devotamentul ei faţă de Rege şi, prin el, faţă de Ţară este absolut. (…) Ca şi Regele, Regina a avut norocul de a i se aşterne pe chip anii cu frumuseţe şi eleganţă. Deşi nonagenare, Majestăţile Lor sunt frumoase încă. Iar frumuseţea lor fără vârstă nu este numai una a chipului, ci şi una a sufletului. Aceste două trăsături constituente ale fiinţei lor sunt modelul nepreţuit pentru societatea românească de astăzi.”

(Principele Radu al României)

Volumul a fost lansat pe 1 martie în Bucureşti la Muzeul Naţional de Istorie a României, pe 6 martie a fost prezentat în cadrul Târgului de Carte Librex Iaşi, iar pe 8 martie Alteţele Lor Regale Principesa Margareta şi Principele Radu ai României au prezentat volumul tot în Bucureşti, în cadrul Librăriei Cărtureşti din AFI Palace Cotroceni.

Volumul poate fi găsit în librării şi pe site-ul www.curteaveche.ro la preţul de 41 lei. Un leu din preţul fiecărei cărţi este donat Asociaţiei “O viziune pe 30 de ani”.